Tu ai fost Cel ce-ai dat arvună pentru iertarea mea deplină,
Și ai murit pe lemunl crucii, deși nu aveai nicio vină.
Și Te-au hulit și-au dat în Tine cu vorbe grele și ocară,
Deși era destulă crucea și osândirea prea amară.

Pe drum, în sus către Golgotha, Ți-au dat să bei oțet și fiere,
Dar ochii Tăi priveau spre Ceruri, înlăcrimați și cu durere:
-Ii iartă, Tată, și de voia-Ți, îndepărtează 'ntreg paharul!
Ei nu cunosc că sunt Mesia, Acel ce va sfinți Altarul.

Îmi las în mână Ta, Părinte, suflarea, trupul și amarul,
Că stiu, vor împărți cămașa - mi, ca pe-un nimic, la joc, cu zarul.
Dar cei ce-or îmbracă porfirul lăsat de sângele iertării,
Vor fi, cândva, cu mine-n Slavă, în Zori senini, în largul zării.~&,"&,"&,"&~. .

Și iată, au trecut milenii! Și-un glas s-aude în pustie:
-E holda coaptă, vremea-i astăzi, când Cel din Ceruri va să vie!
Se va sfârși cu alergarea, iar cei ce L-au urmat pe Domnul,
Și-au cumpărat din timp uleiul și n-au lăsat să-i fure somnul,

Vor veșnici în Zorii limpezi, în Cerul păcii și-al iubirii.
Și vor canta în Rai cu sfintii, părtași la masa moștenirii.

Mai este loc la masa aceea! Și eu și tu, suntem chemati
Să ne întoarcem din robie, să fim, prin El, pe veci iertați!